Șoseaua Transfăgărășan

Informații despre Transfăgărășan

Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan (de la prefixul „trans-” + Făgăraș) leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, străbătând Munții Făgăraș – cea mai înaltă grupă montană din România, care face parte din Carpații Meridionali. Transfăgărășan este un drum asfaltat, care ajunge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea, la altitudinea de 2.042 m. Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea, ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2.145 m.

Drumul pornește din șoseaua națională DN7, în comuna Bascov, de lângă Pitești și urcă valea râului Argeș, trecând prin orașul Curtea de Argeș. La nord de oraș, drumul trece prin fața hidrocentralei Vidraru, amplasată subteran în masivul Cetățuia. De aici, în apropierea cetății Poenari, drumul urcă pe serpentine și viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte și ajunge pe Barajul Vidraru, care, cu ai lui 307 m, leagă Munții Pleașa și Vidraru. Trecând barajul, drumul continuă în partea stângă de-a lungul lacului Vidraru, până la coada acestuia. În continuare, drumul începe să urce urmând cursul văii râului Capra, până la ajungerea în golul alpin, lângă Cabana Capra; după o serie de serpentine, trecând prin dreptul Cascadei Capra, ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2.414 m) și Paltinul (2.398 m). Tunelul acesta este cel mai lung tunel rutier din România, având o lungime de 887 m, cu o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m, fiind iluminat electric și ventilat natural.


În partea nordică a drumului, Transfăgărășanul trece prin rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu – Suru și Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea, după care urmează o coborâre abruptă în serpentine, străbătând căldarea glaciară, pe o lungime de 13 km. Apoi, drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1.230 m, ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă. De acolo, până la intersecția cu DN1 (drumul european E68), în apropierea comunei Cârțișoara, mai sunt 21 km.

Transfăgărășanul trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte, pentru construcția lui fiind necesară dislocarea mai multor milioane de tone de rocă. Pentru aceasta s-au folosit 6.520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra-Bâlea, precum și multe alte materiale de construcții.

Sursă: Wikipedia


Imagini video, din anii 60′, 70′, 80′, 90′, găsiți pe ROSUPERTOP.ro, pe paginile » VIDEO » MUZICĂ UȘOARĂ » MUZICĂ POPULARĂ » UMOR. Muzică românească veche, audio, multe cântece din anii 60′, 70′, 80′, 90′, găsiți pe paginile » AUDIO și NOSTALGIE. Doar muzică ușoară românească, audio, găsiți pe pagina MUZICĂ UȘOARĂ. Pe pagina MUZICĂ POPULARĂ, găsiți doar muzică populară românească.