Radu Câmpeanu

Radu Câmpeanu – o pagină frumoasă din istoria României (28.02.1922 – 19.10.2016)

Cine aude termenul „frumuseţe”, legat de Radu Câmpeanu, se gândeşte în primul rând la chipul său luminos şi la ţinuta sa impecabilă, pe care puteau fi invidioşi atât cei în vârstă, cât şi cei tineri. La trecerea pragului dintre prezent şi memorie a seniorului Radu Câmpeanu, am reflectat la frumuseţea paginii de istorie pe care a oferit-o acesta, prin marile momente ale vieţii sale.

Romantismul tinereţii este marcat prin curajul de a susţine în faţa colegilor şi a profesorilor, în anul 1940, avantajele separaţiei puterilor în stat faţă de concentrarea lor (formula constituţională a sistemelor autoritare din deceniul 4 al secolului XX). Tristeţea înfrângerilor militare de pe front este înfruntată sufleteşte prin efortul de a aprofunda doctrina liberală şi a gândi la programul  de dezvoltare a ţării după încheierea păcii.

De o nostalgie aparte a paginii de istorie se leagă utopia soluţiilor democratice de după 23 August 1944, cu un Partid Comunist funcţionând legal. Va rămâne sigur în conştinţa naţională nebunia specifică tinereţii, de a crede că că poate fi impusă democraţia prin mişcări studenţeşti în octombrie 1945.

Epoca sacrificării României de către marile puteri, va aduce pentru Radu Câmpeanu închisoarea, în vremea celor mai frumoşi ani ai vieţii, dar şi întoarcerea spre credinţă şi Dumnezeu. Această credinţă îi va da tărie să reziste şi nu-l va mai părăsi pe toată durata vieţii. Bucuria eliberării din închisoare, în perioada post-stalinistă, aduce nevoia de adaptare la o viaţă nouă, într-o lume pe care nu o cunoştea. Trece peste suferinţele trecutului recent. Prin bunătate, convinge colegii să-l ajute să înveţe o meserie nouă. O învaţă atât de bine încât noua meserie îi va folosi mai târziu în economia liberă din Franţa.

Acceptă pentru familie amarul emigrării, dar rămâne în permanenţă cu România în suflet. Îşi pune energia şi iscusinţa maturităţii în acţiunile cele mai potrivite ale momentului, pentru interesul naţional.

Revenit în ţară, începe să clădească noua democraţie alături de toţi cei care puteau contribui la aceasta. Ridică la nivel supraomenesc frumuseţea vieţii, prin generozitatea iertării tuturor celor care l-au făcut să sufere. România aude prin vocea unui fost deţinut politic un nou apel „Să nu ne răzbunaţi!”, dar de data aceasta de la tribuna Parlamentului şi difuzat de canalele mass-media.

Într-o societate cu falii adânci între competitorii electorali, face un gest de cavaler: întinde mâna învingătorului din campania electorală. Nu răspunde la atacuri personale, dar apără de câte ori este cazul crezul liberal.

Frumuseţea paginii de istorie oferite de Radu Câmpeanu nu ar fi completă dacă nu am aminti sinceritatea recunoaşterii păcatelor din tinereţe şi a acceptării erorilor comise la maturitate. Modestia retragerii din viaţa publică, atunci când forţele nu l-au mai ajutat, a fost şi ea o parte a acestei pagini de istorie frumoasă.

Ce rămâne pentru România din pagina de istorie cu Radu Câmpeanu ?

– pentru ţară – un model liberal al timpurilor trecute, de urmat în viitor;

– pentru cei care l-au cunoscut – o mare bucurie;

– pentru cei care l-au ascultat – mai multă informaţie;

– pentru cei care l-au înţeles – mai multă înţelepciune.

Conf. univ. dr. Băluţă Aurelian Virgil

Universitatea Spiru Haret

Articolul a apărut prima oară în numărul 760 / 25 octombrie 2016 al publicaţiei Opinia Naţională. A fost preluat de noi cu acordul autorului.