Ion Iliescu și liberalismul

Conf. univ. dr. Băluţă Aurelian Virgil:

Inculparea lui Ion Iliescu în dosarul „Mineriada 1990” şi doctrina liberală

A surprins astăzi, în anul 2015, inculparea domnului Ion Iliescu pentru evenimente petrecute cu 25 de ani în urmă.

Pe cei care eram atunci activi politic ne-a cuprins, probabil, nostalgia mitingurilor din anii 90′, în favoarea democraţiei autentice şi a economiei de piaţă de tip occidental, dar şi împotriva domnului Ion Iliescu, ca lider incontestabil al sistemului politic socialist reformat.

Ne-am fi dorit să-l învingem la urne în vremea aceea, dar nu am reuşit.

Probabil nu am fost suficient de convingători.

Nu poate fi acum o victorie a liberalismului, dacă liderul neînvins al socialismului reformat este pedepsit de instanţă. Sigur va deveni un martir sau un erou, chiar dacă nu va face nicio zi de închisoare (pe motiv de vârstă).

Pentru liberalii de astăzi, un erou socialist înseamnă o şansă mai puţin să câştigăm în viitor.

Dintr-un material citit cu mulţi ani în urmă, am reţinut o comparaţie sugestivă între doctrine, care m-a împins decisiv spre liberalism. Un bolşevic doreşte să-şi ucidă sau să-şi aresteze adversarul (să-l elimine fizic), un socialist să-l denigreze, iar un liberal să-i învingă ideile.

Cred astfel că trebuie să ne concentrăm pe lupta cu ideile de tip socialist ale statului, care intervine în economie şi societate să facă bine, dar de fapt face mult rău.

Ion Iliescu, ca om, nu trebuie să reprezinte un obiectiv, ci ideologia în care el a crezut probabil sincer.

Nu putem să uităm, totuşi, că Ion Iliescu a descoperit târziu, în mandatul 2000-2004, avantajele liberalismului, pe care le-a promovat cât a putut de mult ca socialist.

Sancţionarea acum, după ce a trecut prin perioada liberală a guvernării, nu după perioada socialistă, este un semnal neadecvat pentru viitorul liberalismului. Cei care au mizat pe consecvenţa ideologică socialistă vor avea „vânt din pupa” şi argumente solide împotriva „derapajelor” spre liberalism.

Ce poate reprezenta sancţionarea unui om trecut de 80 de ani? Simplă răzbunare. Funcţia educativă a pedepsei nu mai poate funcţiona, pentru că Ion Iliescu nu va mai ajunge în vârful piramidei politice.

Conţinutul faptelor de acum 25 de ani poate fi repetat? În nici un caz. Pedeapsa poate fi o lecţie pentru prezent? Nu, pentru că marea majoritate a celor pentru care este destinată lecţia nu au trăit pe viu anul 1990, fiind prea mici. Nu pot să înţeleagă complexitatea momentului. Memoria colectivă este atât de puternică încât să ofere suficiente probe la dosar, astfel încât să vorbim într-adevăr despre un proces corect? Nu cred, pentru că au fost uitate fapte mult mai apropiate ale întregii conduceri a României, inclusiv a domnului Ion Iliescu, legate de viaţa a milioane de oameni: dispariţia industriei naţionale, îndatorarea ţării pentru consum, fără investiţii majore, etc.

În concluzie, ne întoarcem la barbarie prin răzbunare. Dar oare răzbunarea este o componentă a doctrinei liberale? Sunt sigur că nu.

Memoria liberalismului din România trebuie să păstreze înregistrată şi colaborarea cu domnul Ion Iliescu din turul 2 al alegerilor prezidenţiale din anul 2000. Dacă ştiam că este un infractor nepedepsit, de ce să fi colaborat cu el la 10 ani de la crimă?

Unii liberali s-au bucurat chiar şi de votul domnului Ion Iliescu, ca şi al prietenilor săi, pentru a rămâne la guvernare în perioada 2007-2008. Oare colaborarea cu un infractor nu este sancţionabilă?

Liberalismul înseamnă respect pentru tradiţie şi istoria naţională.

Din cauză că nu am ştiut cum să-l învingem la vot, domnul Ion Iliescu a intrat în istoria României. Este parte din moştenirea noastră. Dând cu pietre în el, cred că ne războim cu propria noastră istorie, ceea ce nu este în spirit liberal.

Liberalism înseamnă şi „dragoste” pentru pluralism.

Dorim să existe în continuare o doctrină socialistă autentică.

Numai prin prezenţa celorlalte doctrine liberalismul a progresat mereu.

Cel mai autentic lider al socialiştilor rămâne încă Ion Iliescu. Atunci când am protestat împotriva lui, ca exponent al socialismului, l-am legitimat în acestă calitate. Iar prin tot ce a făcut a rămas ferm în spiritul socialismului.

Nu este niciun câştig pentru liberalism ca liderul spiritual al socialiştilor să fie redus la tăcere de instanţă.

Memoria orală a Partidului Naţional Liberal păstrează şi relaţia corectă cu Ion Iliescu din primul parlament ales democratic. Se pare că deşi avea majoritate covârşitoare, Ion Iliescu s-a bazat mereu pe forţa argumentelor în luarea deciziilor politice majore. Alţi conducători ai ţării, pe baza a puţin peste 50%, au impus modificări radicale, ”reformatoare”, ale legislaţiei.

Poate că  nu am toate datele în acest domeniu, dar se pare că modul de lucru liberal sau autoritar-socialist nu a coincis mereu cu doctrina afişată.

Conf. univ. dr. Băluţă Aurelian Virgil

Autorul articolului este membru al PNL din anul 1995, susţinător al doctrinei liberale prin cărţi şi articole, implicat activ în campaniile electorale de după 2008.