FIŞA POSTULUI

Fişa postului în managementul public

Studiu de caz şi comparaţie cu managementul organizaţiilor private


Conf. univ. dr. Băluţă Aurelian Virgil

Universitatea Spiru Haret

Managementul modern include printre instrumentele sale “Fişa postului”.

Practica din companiile private a dovedit că este foarte util ca un salariat să dispună de un document scris, care să menţioneze în detaliu persoana căreia i se subordonează, de la cine primeşte dispoziţii, cu cine colaborează, de unde provin informaţiile pe care le prelucrează, pe cine conduce, ce sarcini concrete are, până unde se întinde competenţa sa de a acţiona în numele organizaţiei. Cei care am lucrat și / sau lucrăm în organizaţii private performante, ştim că nu este de conceput funcţionarea acestora fără o disciplină riguroasă. Fiecare cunoaşte exact ce poate şi ce trebuie să facă, dar şi ce îi este interzis să facă fără acordul altei persoane. Nu este acceptat, de exemplu, ca un brutar de la fabrica de pâine să ia iniţiativa de a livra el însuşi pâine la magazine, fără să întrebe compartimentul comercial şi fără să ia cu el documente justificative (factură, aviz de însoţire marfă, etc.) de la compartimentul financiar-contabil. Livrarea respectivă se transformă sigur în pierdere pentru brutărie, dacă face livrarea la un magazin cu care nu are contract sau după terminarea programului, dacă primeşte amendă pentru furnizare produse fără documente de însoţire legale, dacă generează o imagine negativă pentru brutărie prin necorelarea cu persoanele competente decizional din firmă. Fapta de a face o operaţie care nu este înscrisă în “Fişa postului” sau fără aprobările necesare este sancţionată în mediul privat. Încălcarea regulilor de autorizare a unei tranzacţii nu este întâlnită frecvent în organizaţiile private, pentru că o astfel de abatere nu scapă nesancţionată. Foarte rar vom întâlni abateri sub forma exercitării unei atribuţii fără mandat. Sunt foarte greu de identificat cazurile din organizaţii private în care decidentul din poziţia cea mai înaltă nu este consultat când o echipă se deplasează pentru negocieri cu un partener. În schimb, în managementul public abateri de acest tip primesc uneori aplauze, felicitări, creşterea popularităţii. În astfel de situaţii nu ne putem aştepta la performanţe ale managementului public similare managementului privat.

Să examinăm un caz concret, mediatizat în ultima perioadă: disputa Iohannis versus Dăncilă & Dragnea. Fişa postului pentru prim-ministrul României cuprinde atribuţii din Constituţie, din legi şi Hotărâri de Guvern, din tratatele internaţionale la care România este parte, din alte documente de drept public aplicabile. În ciuda multor reglementări neclare din Constituţie şi din legile noastre, reprezentarea externă a României este foarte clar formulată. Doar preşedintele României poate angaja politic ţara. În lipsa unui mandat al acestuia, prim-ministrul nu are dreptul de a angaja politic România. Totuşi, în deplasarea din Israel din aprilie 2018, doamna Dăncilă, prim-ministru al României, a angajat discuţii fără acordul preşedintelui României şi fără o cooperare instituţională cu acesta. Din păcate pentru noi a făcut în detrimentul imaginii României lucruri care NU erau de competenţa sa.

Cu ocazia vizitei în Israel, prim-ministrul României putea face multe lucruri utile, conform propriei “Fişă de post”. Ne-am fi bucurat cu toţii dacă prim-ministrul obţinea promisiunea ca un număr mai mare de cetăţeni ai Statului Israel să petreacă vacanţele în România. Era foarte bine dacă aflam despre înfiinţarea unor filiale în România ale unităţilor de cercetare din Israel. Trebuie reamintit că Israelul este unul dintre cei mai puternici poli de dezvoltare a cercetării de pe plan mondial. Era util de aflat experienţa organizaţiilor din Israel în competiţiile din Programul Orizont 2020. Să nu uităm că România câştigă un procent de aproximativ 8-10 ori mai puţin decât ponderea ei în Spaţiul European al Cercetării, în timp ce Israelul este campionul acestor competiţii. Chiar nu aveam nimic de obiectat dacă în timpul vizitei semna un parteneriat pentru proiecte Orizont 2020 cu Consiliul Judeţean Teleorman sau cu o organizaţie privată din Alexandria. În anul Centenarului Marii Uniri am fi fost fericiţi să fie întărite legăturile culturale cu diferite comunităţi de cetăţeni ai Statului Israel, cu persoane provenite din România. Noi toţi am fi aplaudat dacă aflam că prim-ministrul României ar fi discutat să producem sub licenţă în România câteva tipuri de arme din dotarea armatei Statului Israel. Consensul realizat cu preşedintele României în privinţa cheltuielilor alocate apărării, trebuie urmat de soluţii ale Guvernului pentru ca o parte cât mai mare din înzestrarea armatei să fie asigurată de industria românească. Iar de la Israel avem ce învăţa în acest domeniu! Merita felicitări prim-ministrul României dacă vizita i-ar fi furnizat soluţii din experienţa Statului Israel la dilema educaţie ieftină – educaţie de excelenţă sau la organizarea eficientă a sistemului de sănătate.

Niciuna dintre aceste subiecte care făceau parte din “Fişa postului” prim-ministrului României nu a figurat pe ordinea sa de zi. A fost inclusă însă o problemă care era de competenţa exclusivă a preşedintelui României: mutarea Ambasadei ţării noastre din Israel din Tel Aviv în Ierusalim.

Într-o brutărie este ca şi cum un brutar, în loc să meargă să facă pâine, ar merge în biroul directorului să semneze el corespondenţa comercială a firmei. Nu-şi face treaba lui, dar alege să facă treaba altuia. Evident că brutarul poate găsi numeroase argumente pentru acest act de indisciplină: că făina cumpărată ultima oară nu a fost de bună calitate, că preţul i se pare foarte mare, etc. La Comisia de anchetă disciplinară va aduce mostre de făină sau situaţii comparative privind preţurile la făină. Va putea primi recomandări de la colegi, care vor arăta cât de bun este ca brutar. Va susţine că nu este interzis prin Regulamentul Intern să meargă în biroul directorului. Dar, în ciuda oricăror probe de acest fel, pentru simplu fapt că nu şi-a respectat “Fişa postului” va fi sancţionat, chiar dacă va dovedi că făina cumpărată nu era de cea mai bună calitate sau că preţul a fost prea mare. În managementul public nu avem însă o astfel de disciplină. Prim-ministrul României va susţine în continuare cu argumente că soluţia sa este foarte bună. Nu face însă trimitere la textele din Constituţie potrivit cărora preşedintele României era singur competent decizional în problema respectivă.      

În cazul unei abateri a unui salariat de la “Fişa postului” suferă în principal organizaţia din care face parte acesta. Am arătat mai sus câteva consecinţe în cazul unei brutării.

Ne întrebăm, fireşte, cine va suferi pentru abaterea prim-ministrului României de la propria sa Fişă de post”? Noi, toţi cetăţenii României vom avea de suferit. Este mai întâi o problemă de imagine. Statul Israel a fost un prieten permanent al României. Forţând comparaţia, pot spune că dezbaterea publică a conţinutului relaţiei cu un stat prieten este ca şi cum discuţiile dintr-o familie privind cadoul care trebuie făcut unui prieten au loc de faţă cu acesta. În mediul privat ne-ar fi ruşine să ajungem într-o astfel de situaţie! Vorbim însă şi de consecinţe economice, pentru fiecare dintre noi. Lipsa de predictibilitate şi instabilitatea politică generată astfel transmite în mediul economic un semnal care înseamnă risc sporit pentru România. Un risc de ţară mai mare generează dobânzi mai mari pentru datoria publică a statului, ca şi pentru creditele firmelor şi cetăţenilor. Riscul de ţară mare înseamnă şi investiţii străine mai mici. Mai exact nerespectarea “Fişa postului” de către prim-ministrul României generează venituri mai mici şi cheltuieli mai mari pentru marea majoritate a cetăţenilor români.

Un avocat bun al indisciplinei va susţine că nu este o abatere mare nici a brutarului, nici a prim-ministrului. România este deja în criză din cauza legilor justiţiei, din cauza legislaţiei privind salarizarea din domeniul public și din cauza mobilităţii exagerate a sistemului fiscal. Unele ţări au crize prelungite la formarea Guvernelor, numai că în problemele majore de politică externă cazurile de dezacord la principalii decidenţi sunt o excepţie. De exemplu, pentru aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană au militat absolut toate forţele politice din Parlament. Un astfel de dezacord de politică externă ca cel existent în prezent România nu a mai înregistrat din anii tulburi 1938-1945. Aici am ajuns din cauza nerespectării “Fişei postului” de către prim-ministrul României. Poate că din punct de vedere electoral este avantajos pentru conducerea partidului care susţine pe prim-ministru, dar România în ansambu, fiecare cetăţean şi marea majoritate a membrilor partidului guvernamental pierd exagerat de mult.

Argumentul legitimităţii este foarte important. Niciun prim-ministru din republici parlamentare membre ale UE nu se deplasează la negocieri similare fără consultare cu preşedintele ţării. De reţinut că în republicile parlamentare preşedintele este ales de Parlament şi are competenţe mult mai mici. Cu atât mai puţin se poate admite evitarea preşedintelui României în probleme de politică externă, într-o republică semi-prezidenţială cum este România, în care acesta este ales direct de către electorat şi are competenţe expres formulate în Constituţie, mult mai largi, în principal în politica externă. Problema sediului Ambasadei României din Israel figura pe agenda politică internaţională şi în anul alegerilor parlamentare 2016. Dacă aceasta era o problemă cheie a politicii externe a partidului guvernamental, ar fi figurat în Programul electoral. Atunci am fi ştiut că în opţiunea electoratului a fost un mandat şi pentru mutarea Ambasadei României din Israel. Dar aşa cum este firesc, o astfel de problemă delicată nu poate face obiectul dezbaterii publice, pentru că soluţionarea ei implică informaţii confidenţiale şi negocieri discrete. Partidul guvernamental nu a primit niciun mandat de la electorat în această problemă de politică externă, pentru că nu au figurat pe lista de priorităţi. Astfel rămâne legitimitatea preşedintelui României de a avea ultimul cuvânt. Orice dispută sau dezbatere publică referitoare la oportunitatea soluţiei propuse de partidul guvernamental în problema sediului Ambasadei României în Israel nu are bază legală acum. Astfel de dispute nu fac decât să ne ducă în rândul ţărilor cu cea mai redusă coeziune la nivelul puterii politice. Din câte ştiu, din Europa doar în Republica Moldova există o deosebire accentuată de vederi în privința politicii externe. În Bulgaria a existat un singur act izolat al unei diferenţe de opţiuni la vârful conducerii statului.        

Îmi revine în minte o regulă învăţată la lecţia 1 de economie politică, lecție ţinută de regretatul profesor Nicolae N. Constantinescu: „Să nu loveşti niciodată România!” Probabil aşa trebuia să fie în “epoca patrioţilor”. Astăzi am intrat în “epoca unor calcule meschine”, făcute de obicei în interesul unor grupuri mici.

Utilizând analiza cost-beneficiu vom stabili că la proiectul cu obiectiv electoral “ scandal în problema Ambasadei Israelului” pot câştiga maxim 50 de parlamentari, maxim 30 de miniştri, maxim 90 de secretari de stat, maxim 4.000 directori de companii de stat şi de instituții deconcentrate, maxim 20.000 de salariaţi din cabinetele respective. Câţi oameni vor avea de pierdut: câteva milioane, dintre care minim 2 milioane de votanţi ai partidului guvernamental. Oare ei ştiu asta?


Conf. univ. dr. Băluţă Aurelian Virgil

Universitatea Spiru Haret