Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă Română – realizări pe plan naţional, social şi economic

Conf. univ. dr. Băluţă Aurelian Virgil

Acest articol poate fi înţeles şi ca o replică la unele aprecieri eronate, formulate recent în presa străină, referitoare la Biserica Ortodoxă Română.

Mi se pare firesc să ne pronunţăm, atunci când cei care nu înţeleg devenirea noastră istorică sau nu cunosc legile generale ale evoluţiei naţiunii, ale evoluției societăţii şi economiei, emit puncte de vedere fără nicio bază documentară sau fără coerenţă logică.

Nu ştiu şi nu mă pronunţ dacă atacul la adresa Bisericii Ortodoxe Române porneşte numai de la necunoaştere şi de la o interpretare eronată sau are obiective politice, de a ne culpabiliza şi a de a ne îndepărta de unul dintre pilonii existenţei noastre ca popor.

Putem fi mândri de acţiunile Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul proiectului naţional.

Actul fondator al unităţii naţionale a României, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, conţine îmbrăţişarea dintre Întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi capul Bisericii Greco-Catolice din Transilvania.

Suntem astfel printre foarte puţinele ţări din Europa, în care toleranţa şi frăţia creştină au stat la baza făuririi statului naţional, nu forţa şi puterea majorităţii. Dragostea dintre fraţi şi respectul faţă de minorităţi au dominat actul de la 1 Decembrie 1918, tocmai datorită prezenţei Bisericii Ortodoxe Române.

Un reper de mândrie pe care îl oferă Biserica Ortodoxă Română poporului român este prima şi singura vizită consemnată până acum, pe parcursul a peste 900 de ani de istorie, a Sfântului Părinte al Bisericii Romano-Catolice într-o ţară ortodoxă. Vizita din anul 1999 a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea a avut ca element principal întâlnirea Sa cu Preafericitul Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române.

Acestea sunt doar două dintre contribuţiile majore ale Bisericii Ortodoxe Române pe drumul României către idealul naţional şi spre progresul social real. Prin caracterul lor de excepţie pe plan internaţional (chiar de unicat) ar trebui să fie evidenţiate de orice articol (documente) care se referă la Biserica Ortodoxă Română. Nicio altă situaţie nu poate fi menţionată ca fiind mai importantă decât acestea.

Cele două momente de strălucire internaţională ale Bisericii Ortodoxe Române nu pot fi negate, pentru că există numeroase dovezi, de netăgăduit, referitoare la existenţa lor.

Dacă într-un articol vom găsi aceste momente consemnate alături de altele, pe care autorul le consideră relevante, articolul respectiv merită atenţie. Dacă vorbind despre Biserica Ortodoxă Română, un articol nu face nicio menţiune referitoare la aceste aspecte, respectivul articol nu merită atenţie.

În confruntările militare pe care, independent de voinţa noastră, a trebuit să le avem cu vecini mult mai puternici, au dominat vitejia şi eroismul românilor. Aceştia aveau în suflet credinţa creştină, insuflată de Biserica Ortodoxă.

Atunci când, din nefericire, braţul puternic al fiilor ţării a fost copleşit de forţa superioară numeric a adversarilor, dublată frecvent de trădarea aliaţilor, ţara a fost sub ocupaţie străină vremelnică. Biserica Ortodoxă Română ne-a păstrat însă sufletul liber, chiar dacă teritoriul ţării era ocupat în întregime sau parţial.

Nu poate fi rolul sau misiunea unei biserici creştine să se împotrivească ocupantului sau conducerii ţării impuse de acesta.

Păstrarea canoanelor şi a tradiţiei, ţinerea slujbelor conform credinţei strămoşeşti, continuitatea lăcaşurilor de cult, au fost modalitatea de luptă a Bisericii Ortodoxe Române în toate vremurile vitrege, mai noi sau mai vechi.

Aplicarea formală a ordinelor venite de la stăpânire, dar păstrarea fondului spiritual creştin-ortodox, au fost linii directoare ale conduitei Bisericii Ortodoxe Române. Niciuna dintre epoci nu a reprezentat pentru Biserica Ortodoxă Română stagnare în îndeplinirea misiunii sale.

Pentru perioada cea mai discutată în prezent, epoca socialismului, doresc să amintesc: respectarea credinţei strămoşeşti, inclusiv de către vârfurile ierarhiei politice care se declarau oficial (formal) atei; repararea sau reconstrucţia unui mare număr de lăcaşuri de cult, mult mai mare decât cel al lăcaşurilor care nu au putut fi salvate; intrarea în circuitul internaţional a unor lăcaşuri de cult; contactele internaţionale ale ierarhilor bisericii; schimbul de opinii inter-confesionale; funcţionarea permanentă a instituţiei de bază – biserica parohială.

Prin recunoaşterea internaţională a valorii artistice a unor lăcaşuri de cult din România, s-a făcut un pas mare atât în direcţia spirituală, a înţelegerii esenţei credinţei creştine ortodoxe, cât şi pe plan economic, prin stimularea turismului ecumenic.

Încercările de a compromite cu argumente economice Biserica Ortodoxă Română, nu au nici coerenţă, nici logică. În plus, sunt departe de realităţile deja consemnate cu documente. Biserica Ortodoxă Română primise pe baza unor acte încheiate voluntar în epoca pre-modernă numeroase terenuri. Acestea au fost preluate de stat, în scopul împroprietăririi ţăranilor în 1864.

Practic, Biserica Ortodoxă Română a împroprietărit atunci ţăranii, nu statul. În schimbul acestei confiscări, statul, prin reprezentanţii săi, a acceptat ca în continuare să fie acoperite cheltuielile de funcţionare a bisericii, din bugetul public. A fost un angajament, pe care l-au respectat toate autorităţile statului de atunci. Este firesc să fie respectat angajamentul şi în prezent.

România, ca stat, şi-a achitat toate obligaţiile, începând cu perioada modernă, atât interne cât şi internaţionale. De ce să nu-şi respecte obligaţiile faţă de Biserica Ortodoxă Română?

Catedrala Mântuirii Neamului va fi pentru Bucureşti un obiectiv similar cu cel pe care îl au marea majoritatea capitalelor din Europa.

Toate statele din Europa au alocat fonduri publice pentru construirea unor catedrale reprezentative ale ţărilor respective. Aceste catedrale sunt puncte de atracţie ale turiştilor care vizitează oraşele respective. Ele reprezintă o emblemă a frumuseţii pe care o dă îmbinarea dintre credinţă şi artă. De ce capitala României nu ar trebui să dispună de un astfel de obiectiv? Să fim mai jos din punct de vedere al atracţiilor turistice faţă de celelalte ţări din Europa?

Sper ca eforturile făcute de autorităţi, pentru sprijinirea acestui obiectiv al naţiunii, să nu fie ataşate meritului niciunui partid. Sunt convins că peste 90% dintre membri oricărui partid major din România susţin proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

Biserica Ortodoxă Română va fi principalul reper al identităţii noastre spirituale.

Prezenţa companiilor naţionale se va extinde. Vom utiliza tot mai mult proceduri, reguli, norme elaborate pe alte meridiane. Globalizarea face parte din progresul actual. Ne vom îndeplini exemplar sarcinile de serviciu în „întreprinderea globală” şi vom arăta inteligenţa, creativitatea sau capacitatea de muncă de care suntem capabili. Nici instituţiile publice nu mai păstrează caracterul eminamente naţional, pentru că aplică şi ele norme, proceduri, reguli elaborate în altă parte. Mă refer aici în principal la legislaţia UE. La locul de muncă ne este dat să fim „cetăţeni europeni” sau „salariaţi în economia globală”, dar acasă vom găsi simbolurile credinţei ortodoxe, care ne vor aminti cine suntem şi de unde venim. Din acest motiv, trebuie să apărăm Biserica Ortodoxă Română!

Prin ea vom ştii că suntem români.

Sursă foto: catedralaneamului.ro