Radu Câmpeanu – o moştenire spirituală de apărat

Aurelian Băluță | “Radu Câmpeanu – o moştenire spirituală de apărat


Pe 28 februarie serbam ziua de naştere a Seniorului Radu Câmpeanu. În anii de după revenirea sa în ţară, întâlnirile cu Seniorul, de ziua sa de naştere, erau destinate înregistrării unor mărturii ale acestuia, din tumultoasa sa activitate. Relatările verbale au adus un plus de informare asupra modului în care este posibil să fii în acelaşi timp patriot, european şi liberal. Am putut să înţelegem inclusiv resorturile sufleteşti şi cele intelectuale care îi susţineau demersurile.

Cu timpul am înţeles că trăiam un adevărat miracol. Aveam şansa de a discuta cu cineva care „preluase ştafeta liberalismului” din perioada interbelică, din epoca de glorie a dezvoltării economice a României, de la lideri a căror contribuţie la valorile liberalismului naţional era de notorietate. Trăiam bucuria a afla, de la sursă, soluţii liberale autentice la probleme complexe ale dezvoltării.

Radu Câmpeanu a fost un patriot. Epoca în care a trăit şi acţionat o putem numi, aşa cum am mai spus, „epoca patrioţilor”. Pentru oameni ca Radu Câmpeanu nu exista nicio posibilitate de a acţiona împotriva României. Niciun preţ nu era prea mare pentru a-şi apăra ţara şi pentru a-i susţine interesele. Nu a fost niciodată singur pe această baricadă a românismului. Pentru interesele naţionale era dispus să se întâlnească şi să discute cu oricine. S-a bucurat mereu de sprijinul „prietenilor politici”, acei oameni care îi împărtăşeau doctrina liberală curată. Dar munca, fermitatea, sacrificiile şi realizările pentru cauza naţională l-au făcut apreciat şi stimat inclusiv de personalități care aveau altă orientare politică. Patriotismul devenea, astfel, locul de întâlnire al celor mai profunde sentimente umane, dincolo de care nicio dispută nu putea să mai existe.

Radu Câmpeanu a fost un liberal autentic. Formaţia sa intelectuală a fost influenţată, probabil, de faptul că a avut ocazia să trăiască, în anii de şcoală, în epoca de glorie a liberalismului românesc. Ştia din propria experienţă avantajele economice ale economiei libere. Perioada petrecută în Occident şi posibilitatea de a face comparaţii cu sistemul planificat, i-au întărit convingerile. În plus a beneficiat, prin contact direct cu reprezentanţi de seamă ai liberalismului românesc, de bogăţia intelectuală a perioadei interbelice. Consecvenţa pe calea liberalismului avea astfel, la Radu Câmpeanu, două surse fundamentale: realităţile economice şi fondul de idei liberale. Înţelegând foarte bine esenţa liberalismului, avea capacitatea de a formula idei şi soluţii liberale la probleme concrete, dar şi de a le explica celor care doreau să asculte şi nu aveau idei preconcepute.

Am putut admira la Radu Câmpeanu talentul de politician liberal, care scrie şi vorbeşte foarte frumos. Discursurile, interviurile din media, articolele, iniţiativele politice, toate au fost redactate într-un stil personal atractiv, care a convins multe persoane şi care a îmbogățit doctrina liberală românească. Întotdeauna era o concordanţă perfectă între ceea ce spunea şi ceea ce gândea. A dat astfel un exemplu că politica poate fi sinceră, iar cuvintele lansate în public nu trebuie retrase periodic.    

Radu Câmpeanu a acţionat mereu, încă din tinereţe, pentru „drumul spre Europa” al României. Visul european de atunci putem să-l înţelegem şi să-l receptăm dacă vorbim cu oameni care au trăit războiul. Visul european din tinereţea lui Radu Câmpeanu era legat de dispariţia războiului şi a crimelor sale inerente. Ca om, Radu Câmpeanu pleda cu tot sufletul pentru proiectul european. Avea în suflet şi „argumentele împotriva suferinţei”, formulate de cei care au trăit în timpul a două războaie mondiale, oameni pe care Radu Câmpeanu i-a cunoscut.

Visul european era legat şi de prosperitatea oamenilor simpli. Deşi făcuse parte dintr-o familie înstărită a vremii, Radu Câmpeanu ştia că nu poţi să te bucuri de avere dacă eşti înconjurat de sărăcie. Dorea ca cetăţenii din România să atingă standardele de confort pe care el le cunoscuse în Occident, în principal în Franţa. Drumul care urma să fie parcurs către Europa occidentală era privit practic din punct de vedere al nivelului de trai al majorităţii cetăţenilor. Ne explica simplu ce-şi putea permite în calitate de salariat emigrant în Franţa, aşa cum fusese la început. Acel nivel de trai putea fi un obiectiv realist, pe care să îl asume puterea politică a tranziţiei, nu indicatorii macro-economici care nu spuneau nimic oamenilor simpli.

Radu Câmpeanu, fiind „produsul intelectual şi sufletesc” al generaţiei interbelice, a ascultat numeroase relatări ale sacrificiilor din Primul război mondial. Coroborate aceste amintiri cu propriile suferinţe din timpul celui de-al doilea război mondial şi mai ales cu acele „consecințe ulterioare” ale ocupării ţării de o putere străină, a apărut forţa de a susţine cu entuziasm, dar şi cu patriotism, calea europeană de evoluţie a României. Aşa cum a gândit-o Radu Câmpeanu, integrarea României în  structurile euro-atlantice nu trebuia să afecteze în niciun fel interesele şi sentimentele fundamentale ale românilor.

Un liberal adevărat se luptă numai în idei cu adversarii politici. Nu are ură faţă de adversarii săi. Democraţia liberală funcţionează numai dacă există competitorii politici. Radu Câmpeanu ne-a repetat de nenumărate ori aceste adevăruri banale, dar atât de greu de aplicat. L-am auzit cum a urat „La mulţi ani” celui mai de temut rival politic, cum se îngrijora de starea de sănătate a altuia, cum planifica întâlniri pentru schimb de păreri la o cafea cu un critic al liberalismului.

Radu Câmpeanu a trăit şi în „vremea cavalerilor din politică”. El ne-a învăţat că adevărul trebuie să fie o lege obligatorie pentru un politician liberal. El nu poate să lanseze minciuni împotriva niciunui adversar politic. Faptele petrecute trebuie relatate aşa cum au fost, fără modificări bazate pe motivaţii politice. Radu Câmpeanu vorbea cu detaşare despre adversarii politici, având capacitatea să le menţioneze calităţile şi defectele. Separa foarte bine oamenii de doctrina pe care o susţineau. Deşi a luptat cu toată forţa împotriva comunismului, nu a ezitat să ne spună că era recunoscător lui Manea Mănescu pentru că a aprobat plecarea în Franţa a soţiei sale, Dina. A avut de asemenea sinceritatea de a recunoaşte că organizarea întreprinderilor de construcţii ale României din anii comunismului era competitivă. Experienţa sa din România, din anii 60′, i-a folosit ulterior în Franţa.

A apreciat elogios pregătirea în domeniul politicii externe a unor lideri PSD, deşi critica aspru politica internă a PSD şi mai ales excesele doctrinare ale acestui partid. Nu înţelegea cum o formulare vagă din doctrina social-democrată putea bloca uneori consensul pe probleme importante ale ţării. Pe probleme de politică externă a contribuit decisiv la realizarea consensului naţional, care ne-a dus mai târziu la integrare euro-atlantică, unul dintre obiectivele sale politice fundamentale.

Un caz şi mai interesant era reacţia Seniorului Radu Câmpeanu la manifestările din afara sferei politice a unor adversari politici. Ne recomanda să citim cărţi scrise atât de liberali, cât şi de lideri ai altor partide politice. Savura glumele şi literatura de tip parodie a unui alt rival politic. Uneori îi recomanda să se consacre numai scrisului, pentru a avea mai mult succes. Cred că i-a dat un sfat bun. Talentatul scriitor pamfletist şi istoric nu a ajuns la guvernare niciodată, dar putea să ofere literaturii şi istoriei mult mai mult.

Dacă apărăm moştenirea spirituală lăsată de Radu Câmpeanu, ne vom aduce mereu aminte că există un patriotism care pune în centrul lui omul, că liberalismul autentic a avut reprezentanţi de seamă în România, că drumul spre integrarea euro-atlantică a început cu o „baie de sânge” în Piaţa Palatului, a Armatei sovietice de ocupaţie, împotriva tinerilor şi studenţilor din Bucureşti, că am avut politicieni distinşi care impuneau respectul în România şi în străinătate, că lupta politică poate fi între cavaleri şi numai în interesul României, că trebuie să spunem mereu adevărul, chiar şi despre cei care ne-au făcut rău.


Autor articol: Conf. univ. dr. Băluţă Aurelian Virgil
Imagine foto: Arhiva personală a autorului
Editare articol: Aurelian Nica