Sindromul Asperger

Sindromul Asperger (Asperger’s Syndrome) este o tulburare comportamentală care aparține de autism.

Autismul este una dintre cele mai bizare boli cunoscute de omenire. Până la mijlocul secolului trecut nu se știa nimic despre ea. În 1943, Leo Konner a descoperit, într-un grup de copii cu tulburări psihice, câțiva care aveau anumite capacități. Autistul trăiește într-o lume a lui, în care singurele elemente care îi atrag atenția sunt cărțile, desenele și documentarele. O categorie mai specială este a celor cu tulburarea Asperger. Aproape toți cei care suferă de acest sindrom au dat dovadă de capacități ieșite din comun. Mulți dintre ei s-au dovedit a fi genii, care, în ciuda faptului că nu au fost acceptați de societate, au reușit să intervină decisiv în schimbarea cursului istoriei. Thomas Jefferson și Albert Einstein sunt doar două din personalitățile despre care se știe cu certitudine că au avut psihopatie autistă, adică tulburarea Asperger.

Sindromul Asperger este, în cărțile de medicină, o tulburare de dezvoltare care se caracterizează printr-o afectare a comportamentului social, a integrării sociale, prin exprimarea unor preocupări și interese stereotipe, specifice autismului. Spre deosebire însă de autiști, cei care au tulburarea Asperger sunt mai inteligenți decât media, putând acumula și prelucra o mare cantitate de informații. Această acumulare se face, însă, numai într-un anumit domeniu și uneori se întâmplă să fie realizată mecanic și fără utilitate. Nu toți cei care suferă de tulburarea Asperger pot ajunge la performanțe notabile, fiind destule cazurile celor care ajung într-un stadiu de regres, când nu mai pot comunica cu mediul înconjurător. Însă, chiar și în condițiile cele mai bune, această raportare a lor la lumea din afară este destul de dificilă, din cauză că cei care suferă de Sindromul Asperger nu au capacitatea de a plăcea pe cineva sau chiar a iubi. Ei suferă mult mai mult, de exemplu, dacă le dispare o carte sau un caiet cu însemnări, decât dacă le moare o rudă sau oricine altcineva apropiat.

Aproape toate personalitățile care au schimbat, prin geniul lor, cursul istoriei, au fost puse sub lupă și analizate. Cum gândeau ei, ce aveau ei diferit față de oamenii obișnuiți, care era sursa sau explicația științifică pentru faptul că ei se află printre puținii care au fost înzestrați cu o inteligență superioară? Acestea sunt întrebările la care istoricii și oamenii de știință s-au chinuit să afle răspunsul.

De curând s-a emis o teorie care bulversează pe oricine se gândea la acești oameni ca la niște semizei. Mulți dintre ei sufereau de o tulburare psihică înrudită cu autismul – sindromul Asperger.

Dacă la unele dintre genii încă mai planează umbre de îndoială cu privire la acest aspect, la altele diagnosticul este sigur. Albert Einstein ține capul de listă al celor despre care se știe, cu certitudine, că a avut sidromul Asperger, adică era un autist foarte inteligent. Universul matematicii era, de fapt, pentru el, singura modalitate de existență, singura lume în care putea fi fericit. Este deja celebră anecdota în care se povestește cum cel care a emis teoria relativității a perceput o trăsură neagră cu coviltir ca fiind tabla sa de scris de acasă și a început să aștearnă formule matematice pe ea. La un moment dat, trăsura a plecat, iar el s-a speriat, neînțelegând cum de tabla sa s-a pus în mișcare.

Dr. Iuliana Dobrescu, psihiatru la Spitalul Alexandru Obregia, este cea care îl tratează și îl ține sub supraveghere pe Alexandru. Deși are o îndelungată experiență, crede că băiatul este unul dintre cele mai interesante cazuri pe care le-a avut. „Sindromul autist de tip Asperger este foarte rar întâlnit, cam zece cazuri la zece mii de subiecți, ne spune ea. Alex este un caz interesant, pentru că este dotat cu o inteligență remarcabilă, care îl situează deasupra celorlalți copii cu aceeași boală”. Doctorița și-a dat seama de acest lucru încă de la început, de când i-a făcut primele teste. „Ca să vedem ce capacitate de adaptare are, l-am pus într-o cameră, alături de un joc alcătuit din cuburi, stimulativ și incitant pentru orice alt copil”. În acel moment, Alexandru s-a ridicat și s-a îndreptat către un colț al camerei. Întrebat de ce refuză să se joace, el a răspuns „mă plictisesc, dați-mi o carte să citesc”.
Dr. Iuliana Dobrescu este dezamăgită de felul în care statul are grijă de copiii ca Alexandru: „Ar trebui să existe centre speciale, unde cei care au capacități intelectuale speciale să poată avea toate facilitățile de care au nevoie pentru a progresa. Nimeni nu se interesează de ei”. Alex, de exemplu, provine dintr-o familie modestă, fără prea mari posibilități financiare, în care mama este menajeră, iar tatăl, supraveghetor. „Deși au încercat, părinții lui nu au reușit până acum să-i cumpere un calculator, iar eu cred că ar avea mare nevoie”, continuă doctorița. „L-ar ajuta să-și organizeze mai bine informațiile pe care le-a adunat cu atâta grijă de-a lungul anilor”. Medicul este de părere că pe Alex l-ar ajuta foarte mult și accesul la Internet. „În condițiile de față, nu ne rămâne însă decât să sperăm că va reuși să se descurce cu mijloacele pe care le are. E totuși frustrant să te gândești că un copil, care poate realiza atât de multe, este oprit din drumul său de lipsa posibilităților materiale”, conchide dr. Iuliana Dobrescu.

Sursă: www.autism.ro